Stadiul construcțiilor suburbiei Amber Forest IULIE 2026

Autor 12 noiembrie, 2026noiembrie 12th, 2026

Luna iulie a adus noi pași în dezvoltarea suburbiei Amber Forest, iar galeria foto surprinde evoluția proiectului, de la locuințe și clădiri până la străzile și spațiile care conturează treptat această comunitate.

În această ediție, vă invităm să explorați cele mai recente imagini din Amber Forest și să descoperiți aparițiile în presă ale Alesonor, care reflectă atât recunoașterea contribuției companiei la dezvoltarea rezidențială sustenabilă, cât și perspective asupra evoluției pieței imobiliare din România.

Accesează galeria photo IULIE 2026

 

ALESONOR, RECUNOSCUT PENTRU CONTRIBUȚIA LA DEZVOLTAREA REZIDENȚIALĂ SUSTENABILĂ

În cadrul Realty Forum & Awards Gala 2026, organizată de Business Review, Alesonor a fost recunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea rezidențială sustenabilă din România. Premiul a fost primit de Alex Skouras, Co-fondator și Managing Partner Alesonor, în numele echipei.

Această recunoaștere reflectă viziunea dezvoltată de Alesonor de-a lungul a peste zece ani: crearea unor comunități mixte și sustenabile, în care sustenabilitatea înseamnă nu doar clădiri eficiente energetic, ci și un mediu de viață de calitate și o comunitate construită împreună cu oamenii care îi aparțin.

 

CUM SE SCHIMBĂ AȘTEPTĂRILE CUMPĂRĂTORILOR ȘI PIAȚA REZIDENȚIALĂ

Tot în cadrul Realty Forum & Awards Gala 2026, Alex Skouras a participat ca speaker într-un panel dedicat evoluției pieței imobiliare din România, unde a vorbit despre schimbarea așteptărilor cumpărătorilor și despre importanța dezvoltării unor comunități care oferă mai mult decât o locuință.

În prezent, cumpărătorii caută tot mai mult încredere, apartenență și o calitate mai bună a vieții. Accesul la spații verzi, școli, servicii de proximitate, trasee pietonale și pentru biciclete, alături de un autentic spirit de comunitate, devine o parte importantă a valorii unui proiect rezidențial.

Aceste principii se regăsesc în viziunea Alesonor și în dezvoltarea Amber Forest, o comunitate concepută pentru a susține un stil de viață echilibrat și sustenabil pe termen lung.

Află mai multe

 

35 DE ANI DE EVOLUȚIE A PIEȚEI IMOBILIARE DIN ROMÂNIA

În dialog cu Amelia Turp, în cadrul Businesspedia Corner, parte din The Real Estate Event MediaHub, Alex Skouras a oferit o perspectivă asupra evoluției pieței imobiliare din România, cu ocazia lansării volumului The LEGACY – 35 Years of Real Estate in Romania.

Vorbind despre momentul definitoriu pentru piața locală, Alex a evidențiat schimbarea de paradigmă de după criza din 2008, când accentul s-a mutat treptat de la volum la valoare.

Această evoluție subliniază importanța unei abordări pe termen lung în dezvoltarea imobiliară, în care succesul nu se măsoară doar în numărul de locuințe construite, ci și în calitatea spațiilor create și în valoarea pe care acestea o aduc oamenilor și comunităților.

Urmărește interviul