Echipa de arhitecți a biroului Studio 1408 a implementat cu succes viziunea Amber Forest: design modern în clădiri impresionante, eficiente energetic, în armonie cu natura, contribuind și la misiunea de a dezvolta o comunitate sustenabilă, care integrează toate facilitățile pentru un stil de viață complet în cadrul primei suburbii verzi.


„Credem că oamenii au o multitudine de beneficii atunci când aleg să locuiască într-o comunitate sustenabilă și considerăm că am contribuit cu soluții, atât la nivel de plan general, cât și la scară de proiectare detaliată, pentru a obține acest lucru în Amber Forest. Abordarea noastră față de acest proiect a vizat durabilitatea, nu numai în ceea ce privește resursele și consumul, ci și din punct de vedere social și cultural, incluzând toate aspectele care contribuie la bunăstarea locuitorilor: densitatea dezvoltării, accesul la spațiul exterior, asigurarea siguranței, intimității și conexiunii la comunitate. Spațiile prin care ne deplasăm și pe care le împărțim – străzile, grădinile, pistele pentru biciclete – modelează modul în care relaționăm cu proprii vecini. Acestea au potențialul de a îmbunătăți aceste relații sau de a le testa. Pentru toate locuințele, de dimensiuni mari sau mici, ne-am angajat să asigurăm spații interioare și exterioare confortabile și sănătoase, urmând practici de proiectare care iau în considerare climatul, iluminatul, poluarea fonică, ventilația și calitatea aerului.”